viteza

Germania: proteste împotriva încălcării neutralităţii Internetului

  • Posted on: 23 May 2013
  • By: Redacția ApTI

Articol preluat din Newsletter-ul EDRI 11.10

În data de 16 mai 2013, activiştii Internet din Germania au solicitat un Internet liber şi deschis, protestând cu ocazia adunării generale anuale a Deutsche Telecom  (DT). Activiştii au criticat planurile companiei de a încetini viteza conexiunilor Internet  după consumarea unui anumit volum de trafic. Partea cea mai gravă este că DT încalcă principiul neutralităţii Internetului – serviciile Internet pot plăti pentru a nu fi incluse în limitele stabilite.

În aprilie 2013, DT – care a deţinut monopol pe piaţa de telecomunicaţii, în calitate de companie deţinută de stat - a anunţat că are în vedere planuri de aplicare a unor măsuri de limitare a traficului în cazul clienţilor DLS (digital subscriber line). După transferarea unui anumit volum de date, undeva în jur de 75 GB pe lună, conexiunile DSL ar urma să fie încetinite la 384 Kbit/s, faţă de viteza originală de 16 Mbit/s. Imaginaţi-vă că o maşină rulează în mod normal cu o viteză de 50 km/h, dar după parcurgerea unei distanţe de 1000 km, viteza este redusă la 384 m/h – funcţionarea sa este afectată în mod semnificativ.

Pentru ca lucrurile să stea şi mai rău, DT a anunţat că ar urma să fie posibil pentru companiile Internet să plătească un tarif pentru a fi excluse de la aplicarea acestor limite. Lucru care se întâmplă deja în cazul Spotify – serviciul de streaming de muzică: traficul aferent utilizării acestui serviciu nu va fi luat în considerare la calcularea volumului de trafic al consumatorilor, iar serviciul Spotify va fi disponibil la viteza iniţială chiar şi atunci când viteza cu care pot fi accesate serviciile competitorilor este  redusă. DT încearcă să ucidă principiul neutralităţii Internetului, conform căruia toţi biţii sunt creaţi egali.