acces

Reţinerea datelor şi accesul la datele reţinute: propuneri de modificări legislative

  • Posted on: 17 January 2013
  • By: Redacția ApTI

Reţinerea datelor de trafic, de localizare şi de identificare, de către furnizorii de servicii şi reţele de comunicaţii electronice a generat nenumărate controverse încă de la apariţia Directivei europene nr. 2006/24/UE.În România, prima lege (Legea nr.298/2008) prin care s-a dorit transpunerea directivei a fost declarată neconstituţională, Curtea Constituţională bazându-şi argumentele în principal încalcarea dreptului la viaţă privată prin obligaţia general aplicabilă de a păstra date care sunt legate în mod direct de comunicaţiile private ale tuturor cetăţenilor.

În 2012, o nouă lege privind reținerea datelor (Legea nr.82/2012)a fost adoptată de către Parlamentul României. Înainte de adoptarea legii, ApTI arăta că aceasta nu doar că nu rezolvă problemele de neconstituţionalitate ale legii anterioare, ci este chiar mai periculoasă decât aceasta, întrucât conţine o procedură vagă şi neclară de acces la date.

Concret, noua lege prevede că furnizorii sunt obligaţi să transmită datele reţinute către anumite autorităţi şi instituţii ale statului („organelor de urmărire penală, a instanţelor de judecată şi a organelor de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale”), la solicitarea acestora. Nu sunt însă detaliate şi procedurile şi condiţiile prin şi în care se realizează aceste solicitări.

Cu două mici excepţii (sau, mai bine spus, încercări de clarificare): indicarea faptului că respectivele solicitări ar urma să fie făcute în „aplicarea dispoziţiilor Codului de Procedură Penală, precum şi a celor din legile speciale în materie”, precum şi precizarea că solicitările organelor de cercetare ale poliţiei pot fi făcute doar cu aprobarea procurorului şi a judecătorului.

Decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la restricționarea accesului la Internet şi încălcarea dreptului la liberă exprimare

  • Posted on: 19 December 2012
  • By: Redacția ApTI

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că restricționarea accesului la Internet în afara unui cadru legal care să reglementeze restricția și care să ofere garanția unui control judiciar pentru prevenirea eventualelor abuzuri echivalează cu încălcarea libertății de exprimare.

Decizia a fost luată cu privire la următorul caz adus în fața Curții:

În iunie 2009, o instanță din Turcia a dispus blocarea unui site Internet al cărui autor a fost acuzat de insultarea memoriei lui Kemal Ataturk. Ordinul de blocare urma să fie aplicat de către Directoratul pentru Telecomunicații, care a solicitat instanței să extindă ordinul în vederea blocării accesului la site-urile Google, considerând că aceasta ar fi singura modalitatea tehnică posibilă pentru blocarea site-ului  ofensator, întrucât autorul acestuia locuia în afara țării. Solicitarea a fost acceptată, și, ca urmare a aplicării ordinului, a fost blocat accesul la toate celelalte site-uri găzduite de Google.

Curtea a arătat că Internetul a devenit unul dintre principalele mijloace de exercitare a dreptului la liberă exprimare și la informație, considerând că măsura dispusă reprezintă o ingerință a autorităților publice în dreptul la liberă exprimare. O astfel de ingerință constituie o încălcare a art.10 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, cu excepția cazului în care măsura ar fi prevăzută prin lege, ar urmări unul sau mai multe scopuri legitime și al fi necesară într-o societate democratică. Atunci când s-a luat decizia blocării accesului la toate site-urile Google, instanța a luat în considerare doar opinia Directoratului pentru Telecomunicații, fără să analizeze posibilitatea luării unei măsuri mai puțin restrictive, care să conducă doar la blocarea site-ului ofensator. Instanța ar fi trebuit să ia în considerare faptul că decizia blocării accesului la toate site-urile Google ar face inaccesibile mari cantități de informații, afectând astfel drepturile utilizatorilor de Internet și având efecte colaterale semnificative.

Curtea a considerat că efectele măsurii impuse au fost arbitrare, iar controlul judiciar al blocării accesului a fost insuficient pentru a preveni abuzurile, fiind astfel vorba despre o încălcare a art.10 al Convenției.

Mai multe detalii: