Harta neutralității Internetului în lume

  • Posted on: 28 September 2012
  • By: Redacția ApTI

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 10.18

Atunci când i-au fost adresate întrebări referitoare la principiul neutralităţii Internetului, Comisia Europeană a afirmat că existau doar puține date care să demonstreze faptul că au loc încălcări ale acestui principiu. Un nou proiect, netneutralitymap.org, oferă informații despre încălcarea neutralității Internetului în lume, documentând, în acest fel, necesitatea unei legislații privind neutralitatea Internetului.

Deși neutralitatea Internetului este în momentul de față discutată în întreaga Europă, foarte puține date concrete sunt folosite în aceste dezbateri. Proiectul  netneutralitymap.org încearcă să schimbe acest lucru, printr-o nouă modalitate de prezentare a datelor obținute în urma testelor “Glasnost” efectuate la nivel global de către Measurement Lab (teste prin care se verifică dacă furnizorul de acces la Internet foloseşte practice de gestionare a traficului în funcţie de aplicaţii). Aceleaşi instrumente utilizate de către  Measurement Lab sunt folosite pentru identificarea cazurilor de încălcare a neutralității Internetului survenite pe parcursul unui  an. Frecvenţa acestor cazuri este evidenţiată într-o hartă care arată în mod clar faptul că încălcările principiului neutralității Internetului sunt practici obișnuite în Europa.

Chiar dacă există puține date provenind din state europene mici, datele referitoare la statele mai mari confirmă faptul că încălcările neutralității Internetului sunt frecvente.

Harta a fost creată de către activiști asociați organizației austriece VIBE.at (membru EDRi) si "Initiative fuer Netzfreiheit", care au inițiat recent o companie menită să promoveze neutralitatea Internetului în Austria. “Nu am considerat că neutralitatea Internetului reprezintă o problemă până în momentul în care am văzut harta pe care am creat-o”, a declarat Michael Bauer, membru VIBE.at. “Este frapantă frecvența cu care este încălcat acest principiu în momentul de față.”

Comisia Europeană a declarat că absența datelor privind cazuri de încălcare a neutralității Internetului reprezintă principala motivație pentru a nu pedespi astfel de practici. Measurement Lab avea astfel de date încă din 2009. Acum, că există această nouă modalitate de prezentare a datelor, este clar faptul că argumentul prezentat de Comisia Europeană nu mai poate constitui un motiv pentru amânarea adoptării de reglementări privind neutralitatea Internetului.

Articol de  Michael Bauer, VIBE.AT Austria

Licenţă: Creative Commons Atribuire 3.0

Add new comment

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Web page addresses and e-mail addresses turn into links automatically.
  • Lines and paragraphs break automatically.