Parlamentul European se spală pe mâini de neutralitatea Internetului

  • Posted on: 28 October 2015
  • By: Redacția ApTI

Acum câteva zile scriam despre votul cu privire la neutralitatea Internetului din plenul Parlamentului European. Să vedem acum ce au „reușit” onorații europarlamentari.

Să începem cu partea cea ma importantă: rezultatul votului. Foarte pe scurt, acesta a fost deplorabil. La o a doua citire în plenul Parlamentului European a unei propuneri, cum era cazul de față, nu există un vot final, majoritatea europarlamentarilor trebuind să voteze pentru a respinge întregul proiect sau pentru a aduce amendamente. A existat o propunere de a respinge forma propusa de Consiliul European, dar care a pierdut la vot, cu doar 163 de voturi pentru, 500 împotrivă și 27 de abțineri. În afara de alternativa respingerii întregii propuneri, au mai existat și 12 amendamente propuse pentru a drege fiasco-ul rezultat în urma trialogului dintre Consiliu, Comisie și Parlament. Din păcate, nici unul dintre aceste amendamente nu au fost adoptate. Ca să se înțeleagă mai bine dimensiunea aiuritoare a acestui fiasco, avem de a face cu un text care, zică-se, apără neutralitatea Internetului, dar care nici măcar nu conține sintagma de „neutralitate a Internetului” pe undeva. În tabelul 1 puteți vedea scorurile voturilor pe amendamente.

Tabelul 1: rezultatul voturilor pe amendamente, în ordinea în care au avut loc
Tabelul 1

Să vedem acum și bilanțul europarlamentarilor Români. În primul rând, la mesajele trimise de ApTI săptămâna trecută, pe problema acestui vot, am primit un răspuns doar de la echipa doamnei Macovei. În tabelul 2 puteți vedea cum au votat europarlamentarii noștri… „europarlamentarii noștri” e o sintagmă care, din păcate, nu prea are mare legătură cu realitatea, ținând cont de faptul ca acești europarlamentari „ai noștri” nu par a ține cont prea mult de interesul cetățeanului dacă e să ne luăm după cum au votat:

Tabelul 2: voturile europarlamentarilor români (+ înseamnă vot pentru, - vot împotrivă iar 0 abținere)
Tabelul 2

Așadar, din 32 de europarlamentari români, avem, pentru început, 3 absenți. Din cei 29 prezenți, doar 5 au votat pentru vreunul dintre amendamentele care ar fi salvat, măcar parțial, neutralitatea Internetului. Din aceștia 5, doar 2 au votat în mod predominant pentru aceste amendamente. Pentru a sintetiza amploarea dezastrului, hai să calculăm câteva date statistice elementare și să le contemplăm:

Tabelul 3: statistici
Tabelul 3

 

Comments

Ce rezultate...

Stai ca nu am inteles. Doar echipa lui Macovei a raspuns la mesajul vostru, dar tot a votat impotriva doamna. Ce au raspuns? „Multumim, dar noua nu ne pasa de Internet. Nu va mai chinuiti.” :)

Am vaga banuiala, ca doamnele si domnii parlamentari au fost depasiti de o tema, care in ochii multora se reduce la gugalit, flatrate sau situl propriu.
Sub influenta devizei "ne folosim de terorism pentru a introduce pas cu pas, pe usa din din dos, lumea lui Orwell", care bantuie in capete ca cel al lui Oettinger, neutralitatea internetului apare desigur ca un impediment.
Daca mai consideram si distanta in zilele noastre, dintre politica si realitate, precum si impresia "europarlamentarilor nostri" ca pe culoarele parlamentului european nu se ajunge prin votul cetatenilor ci pe alte cai (Federica Mogherini), avem o imagine succinta a interesului parlamentarilor "nostri" intru apararea drepturilor cetatenilor pe care-i reprezinta.

Nu ca asta ar fi doar cazul romanilor...

Add new comment

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Web page addresses and e-mail addresses turn into links automatically.
  • Lines and paragraphs break automatically.