Câteva idei de politici publice pentru gestionarea dezinformării

De obicei vorbim despre libertatea de exprimare și drepturi fundamentale. Dar, în ultima vreme, mai multă lume ne întreabă “bine, dar ce facem cu combatarea dezinformării?”. După un brainstorming rapid, iată câteva idei în acest sens.

În primul rând, “combaterea dezinformării” este un termen impropriu, pentru că dezinformarea a existat, există și va continua să existe în societatea românească, la fel ca în orice altă societate, în ciuda oricăror reglementări sau eforturi instituționale menite a o face să dispară. Prin urmare, dezinformarea trebuie să fie gestionată, ca parte a comunicării existente în spațiul public, într-un mod care să nu ducă la adâncirea faliilor societății (nu este o situație de tip noi vs. ei, ci o chestiune de percepție, în multe cazuri). De exemplu, în limba engleză este folosit termenul de tackling disinformation.

Apoi trebuie să subliniem că metodele de “combatere a dezinformării” (inclusiv fact-checking, media literacy tips and media coverage of misinformation) pot avea și “consecințe nedorite pentru democrație”, conform articolelor științifice. O abordare strategică, care adoptă un ton negativ și periculos pentru “dezinformare”, poate afecta percepția indivizilor inclusiv cu privire la ce este informația reală, dar poate duce și la pierderea încrederii în instituții democratice, media sau politicieni, în general.

De aceea, gestionarea dezinformării, ar fi un termen mult mai potrivit în abordarea problemelor societale pe care le ridică acest fenomen.

Proporționalitatea măsurilor în gestionarea dezinformării

Este extrem de important ca măsurile propuse pentru gestionarea dezinformării să fie proporționale și să nu ducă la limitarea libertății de exprimare, mai ales în contextul riscului ridicat de faptul că ceea ce intră în termenul de dezinformare poate depinde, la un moment dat, de percepția insuficient substanțiată, sau chiar subiectivă, a unor persoane, instituții sau segmente din societate. Mai mult decât atât, uneori chiar instituțiile publice sunt cele care pot dezinforma. De exemplu vezi cazul recent al reacției MApN care, în mod eronat, a acuzat PressOne de dezinformare, după ce jurnaliștii au publicat un articol legat de militarii români din Congo). De aceea ar trebui să fim reticenți cu privire la verdictele tranșante de dezinformare, care pot avea efectul de a limita nejustificat libertatea de exprimare.  

În acest context, blocarea rețelelor sociale sau a unor site-uri ori a unor conturi de social media prin decizii ale unor instituții publice nu este o soluție într-o societate democratică, nici din punct de vedere al libertății de exprimare (conform normelor CEDO și CJUE), dar nici din punct de vedere tehnic (măsurile pot fi eludate, dezinformarea vizată va exista în continuare, dar va migra către canele necontrolabile sau invizibile).

Soluții sistemice pentru o temă versatilă

Pentru a clarifica și un aspect terminologic, când vorbim de “dezinformare” nu vorbim, în de conținut ilegal (în sensul Regulamentului UE DSA), uneori acesta intrând doar în categoria de conținut dăunător (harmful content) și/sau care încalcă termenii și condițiile marilor platforme. În plus, o definiție evazivă a dezinformării și o abordare instituțională eronată pot fi instrumentalizate ulterior de actori politici pentru diverse scopuri care ies din sfera propriu-zisă de combatere a dezinformării, cum ar fi, de pildă, cenzura față de oponenți politici nedoriți. În acest context reamintim că nu există o definiție legală a dezinformării în legislația UE, inclusiv în Codul de conduită privind dezinformarea, ci doar la o referire la o comunicare din partea Comisiei Europene din 2018.

De asemenea, problemele din acest cadru sunt complexe și trans-naționale, soluțiile nu vin din quick fixes sau dintr-o lege care ar vrea să rezolve ceva în 6 sau 12 luni.

În acest context, pentru a avea un impact sistemic, accentul ar trebui să cadă nu pe cazuri individuale de conținut de dezinformare (care pot fi erori), sau pe cazuri cu impact redus la nivelul întregii societăți (de ex. „aselenizarea nu a existat”), ci exclusiv pe campanii coordonate și organizate de dezinformare cu impact social major, care implică aceiași actori (sau cvasi-actori – de ex. conturi de impersonare). 

Soluții în gestionarea dezinformării

Creșterea nivelului de educație media, informarea corectă și coerentă venită din surse din zona instituțiilor publice pentru creșterea încrederii în instituții și gestionarea campaniilor coordonate de dezinformare cu efect social major sunt soluții eficiente pentru gestionarea dezinformării.

1. Crearea unor campanii de educație media pe scara largă, inclusiv cele care vizează adulții (educație pe tot parcursul vieții) ar trebui să fie văzute ca o soluție primordială. Aceasta este și o soluție inclusă în elementele necesare pentru o cetățenie activă și informată, conform propunerilor UE de Uniunea a competențelor și a Strategiei UE privind o Uniune a pregătirii.

Educația media se referă la abilități de a accesa, înțelege, evalua în mod critic și crea mesaje media, în toată varietatea de moduri, genuri și platforme mediatice ale societății informaționale.

Abilitățile acestea nu sunt necesare doar pentru a face față campaniilor de dezinformare, ci inclusiv pentru a face față noilor provocări tehnologice aduse de Inteligența Artificială sau a posibilităților de fraude. Ne referim deci la o educare a abilităților trans-mediatice, nu la competențe tehnice sau de accesare a unor platforme online specifice.

Pentru aceasta este nevoie de suport politic la nivel înalt (președinte, guvern, parlament), desemnarea clară a unei instituții cu răspundere și competență (governance), strategie pe termen mediu și lung și buget adecvat.

Un răspuns sistemic însă nu se poate rezuma la a pune toată responsabilitatea pe umerii indivizilor. Este nevoie de o implicare susținută și coerentă la nivel instituțional și de investiții în reformare.

2. Comunicare curată și pro-activă din partea instituțiilor publice, schimbarea modului de comunicare - cu oamenii, cu media și new media – care să includă:

- moduri adaptate de comunicare în era digitală din 2025 (crearea de conținut audio, video);

- prezentarea informațiilor complexe într-un limbaj mai ușor de înțeles pentru publicul larg;

- comunicarea structurată și continuă cu jurnaliștii, bloggerii, vloggerii, influencerii, ca vectori de informare publică;

- răspunsuri la cererile de acces la informații publice (legea 544/2001) și acordarea unor atribuții explicite unei instituții publice (de ex. Avocatul Poporului sau altă instituție desemnată ca Information Commissioner – vezi Germania, Irlanda) pentru a supraveghea felul în care administrația publică răspunde la aceste cereri sau probleme sistemice în aplicarea legii;

- crearea unor departamente în instituțiile existente (Avocatul Poporului, IRDO, CNA) care aibă ca mandat protejarea și promovarea libertății de exprimare a cetățenilor în raport cu instituțiile publice, dar și cu sectorul privat. Aceste departamente ar trebui și să creeze expertiza necesară în cadrul guvernului pentru a putea fi consultate în cazul în care propunerile de legi sau politici publice pot afecta libertatea de exprimare, pentru a înțelege situațiile existente, dar și pentru a fi o resursă pentru cetățeni în contextul în care drepturile lor la liberă exprimare sunt limitate pe marile platforme (VLOPS);

- întâlniri off-line cu cetățenii pe teme de interes major (vezi exemplul Citizens Assembly din Irlanda sau Polonia).

Ca un exemplu concret și punctual de măsură de gestionare a dezinformărilor din spațiul public, ar trebui realizat un raport public despre ce s-a întâmplat în campania electorală din noiembrie 2024. Acest raport ar trebui să clarifice aspecte factuale referitor de evenimentele din noiembrie 2024, inclusiv acțiunile sau inacțiunile instituțiilor publice și să analizeze lecțiile de luat în discuție pentru viitor. Acest raport public NU să trebuie fie redactat de serviciile secrete, ci de o comisie independentă, civilă (ideal din zona academică sau multi-sectorială), prin discuții cu societatea civilă (vezi în acest context și raportul Starea Democrației 2024), sectorul privat cu expertiză, VLOPS, instituțiile publice. 

3. Agregarea resurselor și informațiilor despre dezinformare pentru a înțelege ce, cum și cine promovează campanii de dezinformare pe scară largă.

Există trei proiecte din zona publică (Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Economiei și Digitalizării și, mai nou, CNA) care își propun colectarea și agregarea de date publice legate de dezinformare. Ele ar trebui coordonate, iar accesul la date ar trebui permis tuturor actorilor interesați (în special cercetători, jurnaliști și societate civilă), cu singura obligație ca rezultatele analizelor să fie făcute publice. Planurile secrete și nepublice creează doar confuzie, nesiguranță și lipsă de încredere în societate și instituții.

Aceste informații trebuie conjugate cu cele accesibile cercetătorilor conform DSA, iar autoritățile publice  (în special ANCOM) ar trebui să-l susțină prin facilitarea accesului la datele platformelor, verificarea calității datelor oferite spre acces și investiții în infrastructură de cercetare conformă cu legislația privind protecția și siguranța datelor

Aceste date și informații ar trebui folosite în primul rând pentru a înțelege fenomenul, cum se manifestă, care sunt mecanismele și modalitățile de distribuire a dezinformării.

Această colaborare nu ar trebui sa aibă scopul de a identifica sau găsi vinovați, de a da verdicte de ilegalitate (că un anume conținut este ilegal sau nu) sau de a evalua ce conținut reprezintă dezinformare și care nu. În schimb toate concluziile, analizele și alte informații ar trebui, în mod ideal, să fie făcute publice, inclusiv cele rezultate din activitatea cercetătorilor, jurnaliști sau societate civilă.

Pe baza acestei colaborări, instituțiile publice ar putea:

-       Să reacționeze și să informeze corect în cel mai scurt timp (vezi exemplul pozitiv al MApN sau EEAS Strategic Communication).

-       Să colaboreze cu VLOPS pentru accesul la informație și includerea riscurilor la adresa democrației, sau, dacă este cazul, să sesizeze Comisia Europeană pentru nerespectarea obligațiilor de a combate riscurile strategice de către VLOPS, conform DSA.

-       Să promoveze politici publice la nivelul UE pentru un ecosistem informațional corect - pe baza DSA și DMA (de ex. promovarea unui marketplace concurențial de algoritmi de recomandare pentru social media, care sunt parte din DMA) sau susținerea dezvoltării de infrastructură publică digitală în folosul societății.

-       Să creeze metode prin care să primească informații de la orice persoană interesată de cazuri coordonate de dezinformare cu efecte semnificative.

-       Să identifice tipurile de conținut problematic și să propună politici publice în condițiile unor lacune legislative.

-       Să informeze instituțiile competente de cazurile coordonate pentru a lua decizii specifice în funcție de calitatea actorilor (interni/externi) care sunt implicați în activitățile coordonate de dezinformare (vezi mai jos).

4. Acțiuni punctuale de limitare/reducere a campaniilor coordonate de dezinformare

Notă - această soluție NU va avea rezultate reale, dacă nu sunt puse în aplicare soluțiile 1, 2 și 3 - cel puțin în paralel.

Pe baza informațiilor de mai sus și în funcție de domeniul de activitate, se pot lua decizii specifice cum ar fi:

-       În cazul depistării unor cazuri penale (de ex. fraude informatice), sesizarea organelor abilitate împreună cu VLOPS pentru a putea asigura conservarea datelor informatice (data freeze) odată cu procesul de investigație penală;

-       În cazul încălcării altor legislații specifice, sesizarea acelor autorități competente (de ex. pentru Regulamentul UE privind publicitatea politică - AEP, pentru conținut publicat de furnizori de servicii media audiovizuale - CNA, pentru conținut publicat de furnizori media – instituțiile abilitate pentru implementarea EMFA) (măsura trebuie implementată împreună cu punctul următor).

-       În cazul unor cazuri de riscuri sistemice pentru VLOPS, discuții punctuale cu acestea pentru a identifica cum și în ce măsură aceste conținuturi coordonate inautentice încalcă termenii și condițiile platformelor - iar măsurile pe care VLOPS ar trebui să le ia nu ar fi doar ștergerea conținuturilor și a conturilor, dar și limitarea re-apariției unor probleme similare.

5. Coordonare la nivel internațional

În cazul intervenției unor actori statali străini implicați, problema poate fi mai complexă, iar deciziile depind de la caz la caz, dar și de relațiile de cooperare ale României cu alte state. Dar tocmai pentru că ele s-ar putea să nu fie oprite sau limitate, trebuie să revenim la punctul 1 - educație media -  ca instrument de reziliență socială la dezinformare.

La nivel internațional există inițiativa G7 Rapid Response Mechanism (G7 RRM) unde țări precum Statele Unite, Canada, Japonia, Marea Britanie, Franța, Germania și Italia își doresc un răspuns coordonat împotriva amenințărilor din ce în ce mai diverse la adresa democrației. Nota informativă publicată de Marea Britanie în ianuarie 2025 vorbește despre operațiuni secrete finanțate de Kremlin și desfășurate de Russia Today și Social Design Agency (SDA), care au folosit campanii globale de dezinformare și influențare pentru subminarea societăților democratice. România s-ar putea alătura grupului G7 RRM ca membru observator.

În același timp este nevoie de investigarea și demascarea la nivel internațional a companiilor care oferă servicii de manipulare și dezinformare ce operează sub pretextul oferirii de servicii de “securitate”. Pe măsură ce modelele de inteligență artificială devin din ce în mai performante, există pericolul ca actori statali și non-statali să recurgă din ce în ce mai mult la dezinformare prin intermediul AI, iar un răspuns eficient din partea statelor nu poate fi decât unul coordonat.

Au contribuit la aceste idei membri ai ActiveWatch si Mediawise