La finalul anilor '80, Tim Berners-Lee a scris prima propunere a World Wide Web, unde descria felul în care ar urma să funcționeze, ideea de bază fiind aceea de a îmbina rețele de date și hipertext într-un sistem global de informații. Deși originile Internetului își au rădăcinile în SUA anilor '50, la începutul anilor '90 el a devenit accesibil publicului larg.
Principiile pe care Tim Berners-Lee le-a implementat „promovau deschiderea, interacțiunea, dezvoltarea de resurse noi, posibilitatea de a accesa și a face resurse cu costuri foarte mici sau chiar zero”, povestește Bogdan Manolea, președintele ApTI. La început, conținutul era „găsit” prin webrings sau colecții de linkuri. Oamenii puneau pe site-ul personal o listă cu alte site-uri interesante, completează Alex Ștefănescu, directoarea tehnică a ApTI. Era o etapă a Internetului extrem de descentralizată, și practic statică.
Apoi a urmat o tranziție spectaculoasă spre un Web al site-urilor cu comentarii și ping-uri, jocurilor video, forumurilor, exploziei de interacțiuni, cunoscut ca web 2.0, o perioadă a Internetului față de care sunt atât de mulți oameni nostalgici astăzi.
Azi există motoare de căutare cu un algoritm propriu de sortare a rezultatelor, social media cu algoritmi proprii de recomandare, limitări și ecosisteme închise, prelucrare excesivă de date, o concentrare a puterii, dar și mult conținut generat cu AI.
Raportat la un viitor posibil, Alex Ștefănescu explică ce ar fi însemnat un Internet semantic (sau web 3.0): „ideea de bază era că toate website-urile și toate datele accesibile online ar fi folosit metadate ca să înlesnească căutarea și identificarea de conținut interesant. Dar visul Internetului semantic a fost abandonat când au venit peste noi blockchain-ul și NFT-urile. Acum că așa-numiții agenți AI au pretenția să caute pe Internet în numele utilizatorului, văd o revenire a entuziasmului pentru Internetul semantic, însă de pe urma lui ar profita marile companii de genAI. Într-un fel, dat fiind că produsul genAI nu e profitabil, eu mizez pe ideea că e binevenită revenirea asta a Internetului semantic: noi rămânem cu standarde interoperabile de metadate chiar și după ce chatboții și agenții bagă-n faliment niște companii”.
Mai multe despre tranziția de la vechiul Internet la prezent, dar și la posibile direcții viitoare, am vorbit cu Alex Ștefănescu, Bogdan Lungu și Bogdan Manolea. I-am întrebat despre experiențele lor personale pe Internet, așteptările pe care le-au avut, ce și-ar dori să se întoarcă din Internetul anilor 2000 și dacă există ceva ce îi face să se simtă depășiți.
Maria Angele: Povestiți-mi (mai pe larg) despre începuturile voastre pe Internet.
Bogdan Manolea: Am prins și bucăți de acces la Internet în care efectiv accesul fizic la un calculator cu acces la Internet era o barieră suficient de mare, astfel încât relativ puțin oameni din România, la momentul respectiv, aveau acces, dar și în momentul în care, să zicem, deja era un pic mai democratizat, nu știu să zicem, anii '98-97, pe atunci, dar abonamentul și implicit costul abonamentului și calculatorul pe care îl foloseai și așa mai departe erau o barieră cu privire la accesul la Internet. Și atunci erai limitat de toți acești factori economici și sociali în ce puteai să faci, ce puteai să cauți, ce puteai să înțelegi. Sigur că depinde un pic și de momentul meu ca vârstă cu privire la acces. Practic, am prins asta din perioada sfârșitul liceului și pe urmă în timpul facultății.
Alex Ștefănescu: Am „ajuns” pe Internet când erau la modă forumurile și am uzat tehnologia e-mail-ului înainte să aflu de Yahoo! messenger. Încă am o plăcere anume când pot să scriu un e-mail ca o misivă, detaliat, alambicat, plin de povești. Îmi plăcea să modific eu un software, să facă un pic altceva decât a fost construit să facă. Să-mi pun melodia pe care o ascult în Winamp la status pe Yahoo! messenger, sau să intervin eu asupra codului HTML & CSS din orice website folosind plug-in-ul Grease Monkey. Am la activ multe instalări de Windows, alături de diverse tipuri de Linux, în dual-boot, o configurație care, în mâinile mele, era cam fragilă și nu dura mult.
Bogdan Lungu: Primul calculator pe care l-am primit nu era conectat la Internet. L-am primit prin 2008, foarte aproape de cursa electorală între Băsescu și Geoană. Țin minte că aveam Grand Theft Auto (GTA) San Andreas pe el și Solitaire. M-am conectat la net când mama mea învăța pentru permisul de șofer și aveam nevoie de Internet pentru ca ea să-și facă testele. De acolo, stând acasă destul de des singur ca copil, am dat de site-uri pentru jocuri pentru copii, de YouTube, de diverse forumuri, de Club Penguin, de Webkinz, de Facebook și restul e istorie. Voiam mereu să ajung la ultima pagină de pe Google. Foloseam Yahoo Messenger - mă prefăceam că sunt mai mare în vârstă decât eram. Și ceilalți colegi de-ai mei de la școală făceau la fel. Ne făceam catfishing unul altuia pe Yahoo Messenger, râdeam la școală când ne dădeam seama că vorbeam unul cu altul. Puneam întrebări pe TPU, nu primeam fundă, mă supăram și intram pe Ask.fm. Toate de pe desktop. Credeam că Internetul e o chestie pe care intri de pe calculator, nu și de pe telefon. N-am avut un smartphone funcțional decât prin clasa a XI-a și de acolo Internetul arăta foarte diferit. Internetul era asimilat semantic cu social media de către mai toți oamenii din jurul meu. Apusul Internetului pre-social media s-a desfășurat fix în fața mea.
Maria Angele: Și cum credeați, atunci, că va arăta Internetul în viitor sau ce așteptări aveați și nu s-au îndeplinit?
Alex Ștefănescu: Credeam, sincer, după momentul în care primăvara arabă a fost relatată și organizată în parte prin social media, îndeosebi Twitter, că social media va deveni un soi de Agoră digitală, un loc în care democrația prosperă. Privind înapoi, mă surprinde că nu mi-am dat seama cât de corozivi urmează să fie algoritmii de recomandare și reclamele personalizate pe Internet. Am trăit cu un Facebook, cu un Twitter fără niciun algoritm de recomandare. Pot să spun „era altceva”, dar nu ajută foarte mult să insist pe nostalgia asta, pentru că răul a fost deja făcut iar, din momentul ăsta, nu mai cred că putem vorbi de a da timpul înapoi. Cred că e momentul să decidem și prin ce folosim și prin acțiune civică (care nu se limitează doar la vot) care vrem să fie dimensiunea democrației, atunci când o mediem tehnologic.
Bogdan Lungu: Credeam, în naivitatea mea de copil și adolescent, că Internetul va rămâne un spațiu de experimentare, de creație, de acces la cunoaștere - un fel de mare Wikipedia, colorat, pentru toți. Lucrul ăsta nu s-a materializat - nu e greu de observat că lucrurile au mers în cu totul altă direcție. Rahatizare, AI slop, algoritmi de recomandare, supraveghere și câte și mai câte fac Internetul de azi absolut sufocant. Când eram mic, trebuia să fac multă muncă de convingere cu cei din jur că Internetul e util, că are valoare, că este important. Azi, dacă aș face la fel, aș părea naiv, neinformat, dezinformat, malinformat, haosat informațional, poate finanțat de nu-știu-ce-companie-de-AI-care-înghite-tone-de-apă, tehno-optimist, sau cine mai știe ce. Încă mai avem astfel de figuri ale optimismului, dar experiența pare că ne învață încet pe toți să fim sceptici, suspicioși, bănuitori față de aceste personaje. Și poate e mai bine așa.
Bogdan Manolea: Nu cred că aveam întrebări atât de complexe. Dar uite, o parte care mi se pare că s-a dezvoltat, în mod sigur, partea de rețele sociale și ce este astăzi în zona respectivă, nu mi-aș fi imaginat-o. Recunosc, niciodată nu m-am simțit foarte atras de zona respectivă, fie că s-a numit ea MySpace sau Hi5 sau ce-o fi fost înainte de aceasta. Alte domenii în care am văzut o dezvoltare absolut spectaculoasă, cum e partea de comerț electronic. În același timp, nu m-aș fi gândit că partea asta de profilare poate să ajungă la nivelul de intruziune invizibilă la care există astăzi. Țin minte că prima oară când citeam, cred că era în anii '99-2000, despre cookie-uri și riscurile legate de privacy, mi se păreau așa foarte departe, foarte far-fetched, puțin posibile. Dar, acum dau seama că, de fapt, erau extrem de bine ancorate într-o realitate americană, de unde venea majoritatea informației, și bazată pe niște experiențe care deja erau testate.
Maria Angele: Exista ceva pe Internetul anilor 2000 pe care ai vrea să-l readuci în prezent?
Bogdan Lungu: Nu mai țin minte exact website-uri, dar țin minte că liniștea de pe Internetul anilor 2000, așa cum am cunoscut-o eu ca copil, era mult mai plăcută decât zgomotul năucitor de azi. Asta mi-aș dori: niște liniște digitală.
Bogdan Manolea: Cumva, mie mi se pare că partea frumoasă a Internetului legată de utilizarea necomercială sau diverse încercări în care nu știai neapărat dacă e o zonă comercială sau nu, dar doar voiai să scrii și să-l folosești ca un instrument de conectare și de interacțiune publică, e pierdută. Adică felul în care trebuia să te exprimi pe Internet, de a-ți deschide un site, un blog și de a-l folosi ca zona ta în care comunici și apoi felul în care aceste zone comunicau între ele, prin comentarii, prin diverse alte unelte, era o parte de comuniune, comunitate, de interacțiune bazată pe independența fiecăruia din domeniul lui și care cumva s-a pierdut. La ora actuală, practic, nu mai cauți, ci trebuie să mergi pe platforma de rețea socială și de folosit acea rețea în condițiile pe care ei le stabilesc, cu feed-ul pe care ei îl stabilesc, cu ajungerea informației doar la persoanele pe care ei o stabilesc și tu nu ai cum să o controlezi și cumva practic ai cedat această libertate unui terț care te obligă să comunici acolo pentru că toată lumea e acolo. Și dacă din perspectivă umană sau de marketing sau pentru oamenii care intră azi pe Internet, înțeleg lucrul ăsta, din perspectivă de libertate nu vreau sa o accept. Inclusiv mă uit la zona de comunicare publică de instituții publice, care comunică doar pe Facebook sau pe rețele sociale, asta e o chestiune pe care nu o înțeleg, ar trebui să refuze să facă lucrul ăsta, tocmai pentru că tot mesajul lor este mediat de un terț pe care nu îl controlează și poate să facă ca, de fapt, informația lor să ajungă la foarte puțin oameni.
Alex Ștefănescu: Îmi lipsește o aplicație precum Trillian, care-ți permitea să chat-uiești folosind și contul de Yahoo! Messenger, și IRC, și MSN, ICQ, AIM. Mi-e dor de entuziasmul pentru interoperabilitate, de găsit modalități de a înlesni conexiunea între oameni indiferent de platforma pe care aceștia o folosesc. Ah, mi-e dor și de crypto-parties, de schimbul de chei publice pe PGP, de preocuparea activă față de anonimitatea și criptarea pe Internet. Mi-e dor, în mod cinic, de valul de ultragiere pe care l-a născut revelația făcută de Edward Snowden, legată de cât de monitorizați suntem, online. Acum, această monitorizare e privită ori cu resemnare, ori ca pe un beneficiu. Nu mă regăsesc în niciuna din atitudinile astea.
Maria Angele: În final, există ceva care vă face să vă simțiți depășiți de Internetul din prezent?
Bogdan Manolea: Ah, multe chestii. În primul rând, sunt tot felul de culturi și subculturi ale folosirii Internetului, în special folosite cei mai tineri din zona tânără, care în momentul în care aflu de ele, mă simt depășit sau simt chestia asta depășire în care, în fel, zic „Ok, nu înțeleg chestia asta” sau trebuie cineva să mi le explice și după ce mi le explică, îmi ridic sprânceana și, deci, mă simt depășit. Dar, așa, mai larg, este atât de multă informație, este și atât de multă informație bună sau cu posibilitatea de a fi bună și interesantă, încât simt că n-am suficient timp să o parcurg pe toată și atunci simt nevoia unui curator, unui editor, care să sistematizeze anumite informații și să ți le dea, și mă simt depășit în sensul în care, ok, sunt prea multe chestii care sunt interesante și pe care aș vrea să le urmăresc și, cumva, mă gândesc cum e cel mai bine să sistematizez informația pe care o parcurg și ce e important pentru mine. Pentru că, din punctul meu de vedere, e clar că rețeaua socială nu este. Motoarele de căutare mi se pare că s-au prostit în anumite răspunsuri și atunci încerc să îmi găsesc alte metode prin care să găsesc informația relevantă și să o parcurg.
Maria Angele: Și care sunt metodele astea?
Bogdan Manolea: Ah, nu le știu, încă le caut. Nu am o metodă pe care să o partajez, să zic „da, dom'le, asta e”. E o chestie unde sunt depășit și n-am încă o soluție.
Alex Ștefănescu: Industria de adtech, care servește reclame personalizate. Toată matematica din lume nu m-a pregătit pentru cât de insidioasă și parșivă este tehnologia asta care-ți bagă sub nas conținut, continuu, oriunde ai ajunge pe Internet. Când am început să citesc Wendy Chun, Discriminating Data, mi-a înghețat sângele. Am realizat că industria asta nu caută doar să ne facă să cumpărăm lucruri, ci creează în noi dorințe și aplecări sociale și politice prin faptul că ne servește conținut în baza unor corelări făcute automat. Mă depășește complexitatea tehnicilor de adunare de date despre oameni: ba din tracking pixels puse pe site-uri, ba prin open-source intelligence (din ăla rău-intenționat, vezi Palantir), ba prin metadatele conexiunilor noastre de Wi-Fi și Bluetooth. Unele revelații din jurnalismul de investigație, cum au fost de exemplu cele făcute de Luiza Vasiliu și Victor Ilie, au arătat cum reclamele (la produse naturale) au fost folosite pentru a vulnerabiliza oameni și a-i radicaliza.
Bogdan Lungu: AI-ul. Studiez AI-ul dintr-o perspectivă critică, din științele sociale. Tot mă simt „depășit” în sensul în care instrumentarul critic pe care îl avem despre social media nu se aplică la analiza critică a AI-ului. Și a ține pasul cu tot ce se întâmplă în nișa asta e foarte dificil la nivel psihologic. E un val constant de marketing, dezinformare, slop, false prognoze, PR, scandal mediatic controlat și necontrolat. E și greu să vorbești despre tehnologie azi fără să se aducă vorba de AI - și e destul de epuizant. Într-un fel, drepturile digitale se adaptează la forța hegemonică care e AI-ul și la ce înseamnă această pseudo-tehnologie pentru viitor.
Acest text este produs în cadrul proiectului I'll miss you when I scroll, unde ApTI este partener, alături de Sunete pe Bune.
I'll miss you when I scroll este un proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.