[Scurt și la Obiect #1] Problemele principale ale TTIP în privința drepturilor digitale

  • Posted on: 19 May 2016
  • By: Redacția ApTI

Cu această ocazie inițiem o serie de articole în care vom încerca să prezentăm cât mai succint diverse subiecte de interes pentru drepturile digitale. Astăzi, episodul #1, TTIP:
 

1. Criptare:

  • Furnizorilor de servicii de comunicație criptate ar putea fi obligați să furnizeze autorităților conținutul necriptat al respectivelor comunicații.
    • De exemplu, FBI-ul sau Procuratura ar putea merge la WhatsApp să le ceară conținutul conversațiilor dintre două persoane care folosesc WhatsApp. Deși comunicația prin WhatsApp este criptată, autoritățile ar fi în măsură să oblige furnizorii de servicii să își modifice sistemele astfel încât nici o comunicație prin sistemele lor să nu poată fi imposibil de interceptat. Mai grav decât atât, toate organele de aplicare a legii ar fi în măsură să facă asta fără a exista o limită (de ex. doar pentru infracțiuni de terorism) sau măcar să fie precizat că trebuie un mandat de la un judecător.

2. ICS (Investment Court System), un nume nou pentru un ISDS (Investor-State Dispute Settlement – Mecanismul de soluționare a disputelor dintre investitori și state) cu consecințe mai periculoase cum ar fi:

  • Statele pot fi date în judecată de investitorii străini, la un tribunal de arbitraj care nu răspunde în fața nimănui, pentru orice pierdere reală sau potențială care decurge din vreo decizie sau măsura luată de state.
    • De exemplu, Facebook, un investitor, consideră că neutralitatea Internetului îi afectează profiturile: acesta poate da în judecată statul și cere revocarea legislației care protejează neutralitatea Internetului;
    • Un alt exemplu ar fi cel al drepturilor de autor: de exemplu, Walt Disney Studios (care își desfășoară activitatea ca furnizor de conținut) poate da în judecată statul în cazul adoptării unei legislații care ar reforma drepturile de autor în favoarea utilizatorilor (de exemplu să scurteze perioada de protecție a drepturilor de autor la viața autorului + 70 de ani la viața autorului + 50 de ani).

3. Telecomunicații:

  • Textul aflat în discuție este suficient de vag pentru a putea crea anumite portițe care să permită excepții de la regulile generale stabilite prin acte normative nationale sau europene, de exemplu prin introducerea unei lacune cum ar fi o formulare de genul “în caz că nu încalcă tratatele naționale din domeniu”. Aceasta ar putea avantaja corporațiile mari de pe piață în detrimentul actorilor locali mici și mijlocii.
Tags: 

Add new comment

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Web page addresses and e-mail addresses turn into links automatically.
  • Lines and paragraphs break automatically.