11
Apr
2011
Redacția ApTI

Despre rolul entităţilor private în “supravegherea” Internetului: autoreglementarea

Articol preluat din Newsletterul EDRi 9.7 

Multe dintre politicile referitoare la auto-reglementare în contextul luptei împotriva conţinutului online ilegal pornesc de la ideea că orice contribuţie a industriei în acest domeniu este automat un lucru bun. Se presupune astfel că, oricât de neplăcută este implicarea companiilor private în reglementarea mediului digital şi aplicarea prevederilor legale relevante acestui mediu, este bine că „cineva” face „ceva”. Realitatea este, însă, complet diferită.

Unul din domeniile în care intermediarii Internet (furnizorii de servicii) au început să aibă atribuţii de aplicare a legii este legat de materialele online conţinând imagini cu abuzuri asupra copiilor. Comisia Europeană finanţează linii de apelare rapidă („hotlines”) la care pot fi transmise raportări cu privire la existenţa de astfel de imagini în mediul online, acestea fiind ulterior redirecţionate către autorităţile responsabile, către furnizorii de servicii de găzduire, şi uneori, către furnizorii de servicii de acces la Internet. După acest model, autorităţile poliţieneşti şi judiciare ar urma să se ocupe de investigarea cazurilor şi urmărirea în justiţie a infractorilor, în timp ce furnizorii ar urma să acţioneze, într-o manieră eficientă şi în baza legii, în vederea înlăturării conţinutului al cărui caracter ilegal a fost demonstrat şi asistării autorităţilor în scopul colectării de informaţii utile în cadrul anchetei.

În cadrul unei întâlniri recente pe subiectul diseminării de conţinut online ilegal la nivelul Uniunii Europene, Unitatea pentru un Internet mai Sigur (Safer Internet Unit) din cadrul Comisiei Europene a prezentat însă o analiză diferită şi îngrijorătoare. Un reprezentant al acestei unităţi a explicat faptul că pentru multe autorităţi poliţieneşti de la nivelul Uniunii Europene abuzurile online asupra copiilor nu reprezintă o prioritate, sau, chiar dacă sunt incluse pe lista de priorităţi, apar undeva la finalul respectivei liste. În acest context, a fost înaintată propunerea ca raportările primite de către liniile de apelare rapidă să fie transmise direct către furnizorii de servicii de găzduire, în vederea ştergerii site-urilor care găzduiesc materialele respective. Nu pare însă a fi luat în calcul faptul că o astfel de procedură ar facilita şi propaga aşa numita "inacţiune" a poliţiei.

Abordarea este însă confirmată în Ghidul Comisiei Europene privind procedura de „notice and takedown” (atenţionare şi eliminarea conţinutului), destinat liniilor de apelare rapidă cofinanţate, care sugerează faptul că ar trebui semnate acorduri între liniile de apelare rapidă şi autorităţile poliţieneşti. Potrivit acestui ghid, „acordurile respective ar trebui să prevadă un termen limită până la care poliţia să poată reacţiona, după care liniile de apelare rapidă ar urma să transmită atenţionarea”. Cu alte cuvinte, autorităţile ar avea garanţia că, dacă nu întreprind o acţiune în perioada stabilită, dovada eşecului lor în acţiona în vederea rezolvării unor probleme legate de comiterea de infracţiuni grave va fi "ascunsă" de acţiunile liniilor de apelare rapidă şi ale industriei „autoreglementatoare”.

Din păcate, acesta nu este singurul exemplu. Liniile de apelare rapidă contactează şi furnizorii de servicii de acces la Internet. În unele ţări, aceşti furnizori îşi autoimpun sarcina de a demara acţiuni care constau în blocări, limitate din punct de vedere tehnic, ale site-urilor identificate ca fiind ilegale. În Suedia, spre exemplu, ISP-iştii blochează site-urile şi primesc liste actualizate de la poliţie la fiecare două săptămâni. Însă procedura este una lipsită de sens, pentru că, deşi listele cuprinzând site-uri ilegale sunt actualizate la fiecare 14 zile, linia de apelare rapidă din Marea Britanie, Internet Watch Foundation, a realizat statistici din care reiese faptul că perioada de timp medie în care un astfel de site rămâne online este de doar 12 zile.  Cu alte cuvinte, în medie, în una din şapte zile lista respectivă nu conţine niciun site activ.

Din păcate, o astfel de activitate nu este doar inutilă. Într-un discurs rostit în faţa Parlamentului german, un oficial al poliţiei daneze a explicat că, din moment ce site-urile ilegale au fost blocate pe plan intern, poliţia din ţara respectivă consideră că nu este necesar să comunice dovezile privind săvârşirea de infracţiuni grave la adresa copiilor către autorităţile poliţieneşti din Statele Unite ale Americii sau Rusia, pentru că, cel mai probabil, acestea nu vor fi interesate de astfel de informaţii. Este greu de imaginat că există un alt tip de infracţiune care să fie abordată cu aceeaşi superficialitate.

Se pare că la nivelul Comisiei Europene se doreşte o creştere a bugetului alocat acţiunilor din programul "un Internet mai sigur” (Safer Internet), buget aflat în prezent în proces de revizuire. Şi totuşi, nu există semne care să demonstreze că eşecurile legate de autoreglementarea practicată în cadrul acestui program au servit drept lecţie instituţiilor europene.

Licenţă: Creative Commons BY 3.0

 

Tu ce părere ai ?

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.