La începuturile Internetului, riscurile erau mult mai mici decât sunt astăzi: mai puține persoane ce-l accesau, mai puțină intruzivitate. Termenul de drepturi digitale a apărut pe parcurs. Înainte, spune Bogdan Manolea, președintele ApTI, se vorbea generic despre drepturile omului în societatea informațională. Problemele care erau puse țineau, mai degrabă, de libertate de exprimare sau proprietate intelectuală și erau privite mai mult din perspectivă juridică și de drepturile omului.
World Wide Web-ul era perceput ca un fel de potențiator al libertății de exprimare și al libertății de a căuta și primi informații, dar și ca un spațiu care permitea ca oamenii să se organizeze online pentru a se întâlni offline. De exemplu, ceea ce a fost numit Revoluția Twitter, proteste organizate prin intermediul spațiului online.
Astăzi, lucrurile arată diferit. Problemele pe care ni le punem sunt strâns legate de marile platforme, walled gardens, deci ecosisteme închise, feed-uri algoritmice, reclame personalizate și monitorizare. Pericolele sunt mai greu de înțeles tocmai fiindcă sunt mult mai complexe. Felul în care arată Internetul azi ne pune în situația de a ne uita la impactul pe care îl are felul în care informația e curatoriată. Că e vorba de un motor de căutare, AI sau feed-ul de pe social media, ele afectează felul în care ne formăm opiniile, ce credem că e important, cum votăm și ce cumpărăm.
Acum e nevoie să privim drepturile digitale prin diverse lentile, sociologice, antropologice, psihologice, etice, intersecționale. De aceea, soluțiile nu pot fi simpliste. Și asta uită politicienii atunci când caută să rezolve probleme complexe cu soluții simpliste și eșuează.
Pentru unii, dimensiunea politică a Internetului a început să fie mult mai vizibilă odată cu cazul Snowden, povestește Alex Ștefănescu, directoare tehnică a ApTI: „Snowden însuși zicea că a fi indiferent față de dreptul la viața privată, pe motiv că tu nu ascunzi nimic, e ca și cum ai fi indiferent față de dreptul la libertate de exprimare pentru că n-ai nimic de zis”. Tranziția aplicațiilor de la tehnologii de conexiune la tehnologii de supraveghere a adus cu sine noi probleme legate de comunicare liberă, o problemă diferită de cea a libertății de exprimare.
Bogdan Lungu, un alt membru al ApTI, nu a trăit dezbaterile de la începuturile Internetului, dar crede că astăzi domină doomerism-ul și gândirea apocaliptică, într-o eră a post-Internetului, în care ne luăm rămas bun de la promisiunea eliberatoare a sa și ne lovim de un corporatism tehnofascist. „Drepturile digitale azi sunt, cred, mai importante ca niciodată fix datorită faptului că spațiul digital e mai cuprinzător ca niciodată”, spune el. Dacă la început discursul era ca spațiul digital, experimental și în dezvoltare, acum e mediul care domină.
Mai pe larg, am povestit cu Alex Ștefănescu, Bogdan Lungu și Bogdan Manolea, membri ApTI, vrând să punem cap la cap care a fost, pentru fiecare dintre ei, punctul cheie care i-a făcut să se preocupe de drepturile digitale, care sunt principiile care ar trebui împinse înainte în construcția de proiecte online și ce discuții ar trebui purtate. O idee cu care am rămas e aceea că ar trebui să te intereseze drepturile digitale, fiindcă stai pe net, iar odată ce ai intrat în horă, e complicat să ieși nesupravegheat.
Maria Angele: Care a fost momentul în care au început să vă intereseze drepturile digitale și care au fost motivele?
Alex Ștefănescu: Eram la facultate când a scos Snowden la iveală mașinăria de supraveghere și monitorizare pusă în funcțiune de o mână de instituții din SUA și posibilă doar cu cooperarea unor companii precum Facebook (acum Meta), Microsoft și Google. Momentul ăla s-a simțit ca o trădare. Nu ceva personal, ci existențial. Mai târziu, în 2017 (cred), au fost propuse în SUA alte două legi: SESTA și FOSTA. Înainte de astea două legi, exista în legislația SUA așa-numita Section 230, care spunea că găzduitorii conținutului online nu-s răspunzători penal pentru ceea ce găzduiesc. SESTA-FOSTA, legea care a combinat cele două propuneri, a trecut și a făcut o excepție de la Section 230: găzduitorii urmau să răspundă penal dacă serviciile găzduite erau folosite pentru a trafica persoane. Printre rezultatele acestei legi este faptul că persoanele care lucrează în industria de divertisment adult au devenit mult mai precare și le-a fost din ce în ce mai greu să își creeze comunități online, să discute cu alte persoane profesioniste și cu potențiali clienți. Ce ne amintim, mulți dintre noi, a fost momentul în care Tumblr a interzis conținutul așa-numit adult, explicit. Recent, când am citit memoriile lui Chelsea Manning, o altă avertizoare de integritate foarte curajoasă din SUA, mi-am completat imaginea mentală a SUA din anii respectivi și a apetitului enorm pentru monitorizare, control și pentru eliminarea oricărei rezistențe în fața acestor eforturi.
Bogdan Manolea: La început am fost interesat, mai degrabă, dintr-un motiv academic pur, în sensul în care eram student, mi s-a părut interesantă legătura între calculatoare, Internet și drept. Am început să citesc multe articole specifice, în special din străinătate și multe erau legate de zona asta de drepturi digitale și dincolo de anumite aspecte tehnice pe care le-am învățat atunci, multe din subiectele prezentate erau inclusiv din zona asta. Practic, am început să înțeleg că sunt anumite aspecte pe care Internetul le-ar putea potența sau afecta. În momentul în care am zis că e o chestie foarte, foarte serioasă și ar trebui să o studiem și mai mult în România era la începutul anilor 2000, în care au fost o serie de dezvăluiri legate de mai multe subiecte, cred că erau justiție și servicii și așa mai departe. S-au numit Armaghedon și în care cineva cu un cont anonim le trimisese către ambasadele din România și pe mail și către anumite redacții și ele au fost publicate inclusiv online. Era Năstase la vremea respectivă care a încercat să le limiteze și am văzut că este un efect real în ceea ce trăim noi și atunci mi s-a apărut că trebuie să discutăm mai mult despre asta, trebuie să le notăm, trebuie să le înțelegem și trebuie să vedem cum le păstrăm.
Bogdan Lungu: A fost o combinație de noroc, interese personale, hazard și întâmplare. Era anul 2020. Începusem să citesc cărți despre tehnologie complet întâmplător, după ce am văzut unele recomandate pe TikTok și YouTube. Eram închis în casă din cauza lockdown-ului pandemic și am zis: hei, hai să citesc ceva să nu înnebunesc. Având în vedere că toată viața mea socială se desfășura pe net… am zis să citesc ceva despre asta. Văzusem un video despre cartea Shoshanei Zuboff, Capitalismul Supravegherii de nu mai știu ce jurnalist de la Vox, văzusem că acea carte ieșise recent și am zis să arunc un ochi pe ea. M-a fascinat tonul grav al narațiunii, detaliile, istoria tehnologiei și media, modul în care problematiza tehnologia ca o problemă politică și socială. Nu știam de ideea de drepturi digitale, de comunitatea de activiști din jurul lor, chit că aveam niște intuiții relativ vagi și abstracte. După doi ani și alte câteva zeci de cărți citite despre tech și societate, un profesor de-al meu a dat share pe Instagram la un anunț de internship la Asociația pentru Tehnologie și Internet (ApTI). Am aplicat. Mi-a plăcut de ei; le-a plăcut de mine. Am învățat tot ce știu despre drepturi digitale de la colegii mei. Tot ce știu, știu de la ei; tot ce am greșit, am greșit eu însumi.
Maria Angele: Care sunt niște principii importante, pe care oamenii care dezvoltă proiecte online par că le-au uitat sau par că le resping?
Bogdan Manolea: Cred că principiile astea de colaborare și partajarea informației care sunt la baza infrastructurii web-ului original. E ceva ce s-a pierdut. Sunt chestii simple, a pune link direct către informația pe care o citezi într-un articol. E basic, și pentru mine este esențial pentru felul în care referențiezi informația, creditezi, recunoști importanța celui care a scris acea informație. La ora actuală, dacă te uiți la știri, de exemplu, nu se întâmplă lucrul ăsta. Pe Facebook e cu atât mai greu, sau la alte rețele sociale. La TikTok deja cam ascund si cine este este cel care a publicat informația. Deci, partea asta de legături, de fapt de hyperlinking între informații. Cumva ăsta l-am uitat undeva pe parcurs și mi se pare important. La fel cum mi se pare important, ca să trecem prin etapele de bază ca să putem să facem mai multe. De exemplu, dacă nu știi să răspunzi la un email, degeaba te lauzi că știi să folosești AI, că nu folosești AI dacă nu înțelegi ce e ăla un email și cum poți să răspunzi. Și când văd, mai ales în zona publică, o instituție publică ce zice că nu, că noi facem AI, dar de fapt ei nu știu să răspundă la un simplu email pe care îl trimiți. Mi se pare că nu înțelegi principiile de bază și doar faci chestii care par cool sau par că simplifică munca, când de fapt tu uiți ce vrei tu ca instituție publică. Care e scopul tău? E să răspunzi la oameni sau să pui un sistem automat să răspundă la oameni ca tu să bei cafea? Pierzi din vedere care e scopul tău, de fapt.
Bogdan Lungu: Deseori tind să cred că mai există reziduuri de optimism anacronice legate de spațiul digital. Cred că cel mai important e să rămânem critici la adresa tehnologiei contemporane, dar într-un sens real și concret, nu performativ. Unele lucruri trebuie refuzate principial - cum ar fi AI-ul. Cred într-o coaliție mai largă de refuz al AI-ului. Avem nevoie, în acest spațiu, de ceea ce numesc eu un luddism tehnofil. Adică, nu respingem totalmente tehnologia (nici luddiții n-au făcut-o), ci iubim tehnologia, dar cea de azi o analizăm critic și o respingem strategic. De asta e nevoie, de strategie critică.
Alex Ștefănescu: Cred că am uitat să fim revoltați de ceea ce ni se întâmplă. Am uitat că monitorizarea pe Internet și în afara sa nu este un dat, nu este o lege a naturii, ci este implementarea unei ideologii politice, una din multele ideologii posibile. Mi-e dor de revolta morală, de protestele, de furia de după revelațiile pe care le-a pornit Snowden. Mi-e foarte dor de zelul tuturor celor care au creat și au menținut software care să protejeze comunicațiile noastre (prin criptare, prin descentralizare) și cei care au creat software care să ocolească și să păcălească cenzura pe Internet. Când văd, în zilele noastre, atâtea tipuri de software care sunt mai degrabă colecții de date prost securizare decât lucruri utile, mi-e dor de etosul de la începutul anilor 2000. Nu mă refer aici la etosul maximalist de libertate de exprimare, ci de etosul comunităților care au folosit tehnologia pentru a concretiza valorile lor politice. Și îmi mai e dor de un lucru, fără de care zelul ăsta de a-ți impune valorile devine antisocial. Mi-e dor de agora digitală, dar și de o agoră fizică în care nu am apucat niciodată să particip. Mi-e dor de dorința onestă de a discuta idei și de răbdarea oamenilor de a rămâne în conversații în care nu toată lumea e de acord. Când am scos și valorile și răbdarea cu nuanțe din politică, ne-am trezit că, în golul astfel creat, s-a infiripat un regim global de monitorizare și de control.
Maria Angele: Despre ce direcții crezi că ar trebui să discutăm mai mult în epoca asta a Internetului în care ne aflăm?
Bogdan Lungu: Despre infrastructuri alternative, despre noi spații comunitare postdigitale, despre reclădirea țesăturii sociale, despre încredere, despre a greși, despre a nu fi în ochii oamenilor tot timpul, despre a nu ne transforma noi înșine în sisteme de monitorizare, despre a refuza logica platformelor digitale capitaliste și așa mai departe.
Alex Ștefănescu: Cred că ar trebui să începem să numim anumite tehnologii antisociale. Nu în sensul peiorativ, ci în sensul strict: sunt tehnologii care erodează coerența socială. Mă gândesc aici la algoritmii de recomandare, la profilarea oamenilor pentru livrarea de reclame, la informație oferită personalizat, decontexualizat, fără o ordonare cronologică, la short-form content menit să suscite emoții, dar nu și să înfiripe o conversație, o deliberare. Și cred că ar trebui să abandonăm aceste tehnologii și să băgăm mult mai multă energie în munca dificilă, e drept, de a crea tehnologii prosociale. Nu e suficient să avem un „Twitter european”, descentralizat (dacă chiar e descentralizat, că și termenul ăsta se folosește uneori oportunist). Când vorbim de suveranitate, vreau să se înțeleagă proeminența unor principii și valori prosociale, democratice, bazate pe asumarea faptului că fiecare dintre noi trebuie să aibă un trai decent. Nu mai vreau ca programatul de software să fie îmbunătățiri aduse unei otrăvi, ca s-o facem mai eficientă.
Bogdan Manolea: Despre multe. Chiar sunt multe direcții și nișe despre care aflăm și asta se leagă și de partea de interdisciplinaritate care mi se pare fascinantă. Aspectul problematic esențial, pe care nu-l discutăm suficient atât local. dar și european sau global, este partea asta legată de feed-urile personalizate de mari platforme, ca cenzor al informației pe care tu o primești de pe web și care îți schimbă sau îți configurează alegerile personale în diverse zone. Mi se pare că suntem într-o zonă de a puncta problema și a căuta soluții, dar momentan nu există aceste soluții și nici problema nu este definită foarte clar. Și mi se pare că lumea vorbește foarte mult despre efecte, cum poate să fie, dezinformare sau informații false sau FIMI sau scam-uri sau alte chestiuni, dar nu te uiți la cauzele problemei și mare parte din cauzele problemei pe acest context, legat în special de mari platforme și de rețele sociale sunt legate chiar de practicile acestor companii. Dacă nu le schimbăm sau nu ne gândim ce nu merge ca să le schimbăm, mi se pare că eludăm problema de fond. Și apropo, și o direcție pozitivă, dacă ar fi să mă uit, este cum folosim partea bună a Internetului legată de proiecte descentralizate și care merg pe principiile deschiderii și cum le promovăm ca fiind soluții adecvate. Sigur, poate să fie o parte legată de așa-numita discuție de suveranitate digitală din Uniunea Europeană, dar eu cred că e mai mult decât atât și ar trebui s-o vedem mai mult decât atât. Sunt plăcut surprins că anumite state chiar o fac.
Acest text este produs în cadrul proiectului I'll miss you when I scroll, unde ApTI este partener, alături de Sunete pe Bune.
I'll miss you when I scroll este un proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.