[Newsletter #8] Drepturi digitale 90% Fake news 10%. Depistează știrea falsă...

  • Posted on: 31 January 2017
  • By: Redacția ApTI

Acest newsletter se poate trimite mai departe doar către prieteni inteligenți, în caz contrar se va autodistruge în 3.2.1...

Mesaj de interes public:

Pentru a te înscrie la newsletter-ul ApTI, ai următoarele alternative:

  1. Prin e-mail: trimite un e-mail la suporteri-join@apti.ro, nu contează subiectul sau conținutul mesajului
  2. Pe web: intră pe pagina listei de discuții, http://apti.ro/mailman/listinfo/suporteri_apti.ro, și înscrie-te urmând instrucțiunile de la fața locului

Și acum, înapoi la programul nostru obișnuit.


Cum încep drepturile digitale noul an:

  1. Ai un domeniu .ro? Ți se pregătește ceva, dar nu știm ce.
  2. SII Analytics știe! KD are BTS.
  3. Niet surveillance! sau cum retenția datelor a fost îngropată de CJUE.
  4. Papa are Tabletă. Papa are protecție.
  5. 8 ore peste program cu ApTI


1. Ai un domeniu .ro? Ți se pregătește ceva, dar nu știm ce

...și nici ei nu prea par a ști foarte bine ce, cum, de ce și, mai ales, care ar fi consecințele acțiunilor intreprinse. Acești “ei” fiind RoTLD-ul (administratorul domeniului .ro), care s-a crezut Moș Crăciun pe 23 decembrie 2016 și a anunțat partenerii care vând domenii .ro că în loc de “plata pe viață” o să treacă în iulie 2017 la plata anuală. Doar că de fapt nu era Moș Crăciun. Era Moș Gerilă care îl așteptase după colț pe Moș Crăciun, îi dăduse una în cap și îi furase hainele și identitatea. Cum așa? Simplu: s-au dat de gol imediat prin faptul că au uitat să zică și cât o să coste. De fapt, au uitat și să posteze informația și pe site, dar și-au revenit relativ repede.

Apoi, ca să nu cumva să existe riscul să-i confundăm cu omologii lor din țări mai civilizate, la întâlnirea neanunțată public de pe 17 ianuarie 2017 au propus, de fapt, un tarif cincinal. Că, deh, Ceaușescu a murit, dar spiritul i-a rămas în țară.

Doar că în urma unei țidule electronice care arată că lipsă de transparență a dezbaterii nu ajută pe nimeni, noul ministru al Comunicațiilor face o mișcare istorică pe 27 ianuarie 2017:
Nu, nu închide Internetul.
Nu, nu închide domeniile .ro
Nu, nu a cerut un audit financiar la RoTLD (asta ar fi bună!)

Ci pentru prima oară în 17 ani de existență a unui minister al comunicațiilor (cu diverse nume) anunță nu doar că vor promova o lege pentru reglementarea domeniului .ro (și deci anulează decizia RoTLD), ci propune un calendar de consultări publice cu privire la această lege, care va dura 7 luni. Wow! Parcă ne-am culcat în România și ne-am trezit într-o țară mai evoluată decât România.

Să vedem cum se ține de ea. Ne vedem la dezbateri.

Scrisoarea deschisă:
https://hosterion.ro/blog/2017/01/25/solicitam-rotld-consultari-publice-inaintea-introducerii-tarifului-anual-pentru-domeniile-ro/

Anunțarea Calendarului de Dezbateri:
https://www.comunicatii.gov.ro/?p=8678

Consultarea publică anunțată pe 31 ianuarie 2017:
https://www.comunicatii.gov.ro/?p=8688

2. SII Analytics știe! KD are BTS

Anul trecut am rugat Autoritatea pentru Protecția Datelor să facă o investigație și să determine ce prelucrări din cadrul Sistemului Informatic Integrat (SII) sunt de siguranță națională și care nu.

Un exemplu la întâmplare:

Un anume domn (să-i zicem Klaus Dragnea (KD), că Liviu Johannis e mai improbabil) are un card de sănătate. Pe cardul de sănătate scrie că domnul KD are “boala BTS” (căutați pe orice motor de căutare dacă nu știți ce este).

Cardul de sănătate al domnului KD e administrat de CNAS (ca de altfel al tuturor românilor). Știm că prin proiectul SII, datele de la CNAS sunt copiate la SRI. => Deducție logică: SRI știe că KD are BTS.

Dar conform Legii 677/2001, CNAS nu are voie să dea nimănui acele date. Deci? Deci? Deci? CNAS ar putea încălca legea.

Dar răspunsul Autorițății nu este “Investigăm să vedem ce face CNAS cu datele cetățenilor”, ci e ceva de genul: “I-am zis lui CNAS să aibă grijă.”

La naiba, la răspunsul ăsta nu ne-am gândit. WTF?

Așă că continuăm săpăturile după adevăr și am trimis proiectul și la Oficiul European Antifraudă (OLAF) sa vedem ei ce ne zic.

Poate înțelegeți voi mai multe din răspuns:
http://www.apti.ro/sites/default/files/SII%202%20-%20Raspuns%20ANSPDCP%20-%204%20ian%202017.pdf

Sesizarea trimisă de ApTI:
http://www.apti.ro/sites/default/files/Sesizare%20ANSPDCP%20-%20Transfer%20ilegal%20de%20date%20institutii%20publice.pdf

Sesizarea către OLAF (31.01.2017):
https://www.apti.ro/sii-analytics-sesizat-la-olaf

3. Niet surveillance! sau cum retenția datelor a fost îngropată de CJUE

Mai țineți minte anii 2008-2010 când autoritățile române încercau să ne convingă că au nevoie să supraveghere toate datele noastre trimise către operatorii de comunicații (a.k.a “retenția datelor de trafic”)? Și că fără asta murim?

Ei bine, după 2 decizii ale Curții Constuționale din România și una a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), pe 21 decembrie 2016 CJUE bate ultimul cui în coșciugul retenției datelor pronunțându-se în cazul Watson vs. Tele2 Sverige AB (C-203/15).

Pe scurt:
Niet surveillance! (cum zic americanii lui Trump)

Decizia Watson vs. Tele2 Sverige AB (C-203/15):
http://curia.europa.eu/juris/documents.jsf?num=C-203/15

Scurt istoric al legilor privind retenția datelor:
https://privacy.apti.ro/2014/10/08/scurt-istoric-al-legilor-privind-retentia-datelor/

Cronologie retenția datelor:
http://www.apti.ro/legea82-2012-neconstitutionala-viata-privata

4. Papa are Tabletă. Papa are protecție

Tu ai tabletă? Tu ai protecție?

Poza:
https://imgur.com/a/9V11f

Mai multe detalii:
https://www.engadget.com/2016/09/23/the-fbi-recommends-you-cover-your-laptops-webcam-good-reasons/

5. 8 ore peste program cu ApTI

Donează o seară de lucru pentru ONG-urile care au nevoie de consiliere profesională și aplică până pe 9 februarie la programul Fundației Comunitare București. Pe 10 martie, la Impact Hub, între 19:00 – 03:00 ONG-uri și profesioniști din diverse domenii se întâlnesc să lucreze la 13 briefuri pentru ONG-uri care au nevoie de suport și consultanță.

ApTI este unul dintre ONG-urile selectate! Trecem printr-o perioadă de branding și avem nevoie de copywriting pentru textele de pe site. Dacă ai skill-uri de comunicare și vrei să ne ajuți înscrie-te în program sau contactează-ne la info@apti.ro

Înscrieri 8 ore peste program pentru o cauză bună:
https://bucuresti.8-i.ro/voluntari/

Mai multe informații:
https://bucuresti.8-i.ro/cautam-voluntari-cu-expertiza-pana-pe-9-februarie-2017/

Tags: 

Add new comment

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Web page addresses and e-mail addresses turn into links automatically.
  • Lines and paragraphs break automatically.