Material scris de Bogdan Manolea, președintele Asociației pentru Tehnologie și Internet
Acum două zile, am fost invitat în Parlament, la o dezbatere pe un proiect de lege (Pl-x nr. 60/2026) care își propune să promoveze educația media printr-o modificare la legea învățământului.
A fost o gură de aer proaspăt să vorbim despre drepturile tinerilor (la educație, la libertate de exprimare, la viață privată) într-un aer îmbâcsit de propuneri legislative ce vorbesc exclusiv despre interdicții, garduri și blocaje, de parcă în 2-3-4-5 ani acei tineri nu o să ajungă la aceeași social media toxică, cu aceleași probleme structurale. La ApTI am analizat deja pe larg problemele ce vin odată cu acele propuneri de lege.
Am făcut niște sugestii, pe care le-am mai ridicat și într-un eveniment dedicat societății civile de la finalul săptămânii trecute, organizat la Cotroceni, unde am discutat despre democrație digitală, AI și spațiu digital.
Mai jos, câteva dintre principalele mele sugestii din cadrul dezbaterii (nu am inclus lucrurile bune pe care le-a zis deja Nicoleta Fotiade într-o analiză Mediawise despre acest proiect):
-
Doar 27.7% dintre români aveau competențele digitale de bază în anul 2024, conform Raportului Digital Decade 2025, realizat de Comisia Europeană. Deci, peste 70% dintre români nu înțeleg nici de ce un motor de căutare le dă niște rezultate, cum se face o cumpărătură cu plată online sau ce e un AI.
De aici pornim. De aceea, nevoia de educație media nu este doar pentru tineri sau copii, indiferent că sunt la grădinița, în școala primară, în gimnaziu, la liceu sau la facultate, ci pentru toată lumea.
În România, nu există o abordare de educație media pentru întreaga societate, deși este nevoie imensă de ea. Nu există leadership și nici governance pe acest subiect.
Sigur, proiectul de lege nu poate să cuprindă tot, mai ales că își propune o modificare punctuală a legii învățământului. Dar, cel puțin în expunerea de motive, poate sa recunoască aceasta problemă majoră.
-
Nicoleta Fotiade a punctat bine în deschidere: „cuvintele cu care legiferăm devin conceptele cu care lucram”, susținând formulări clare și corecte - în terminologia europeană. Deci, să vorbim despre competențe media, nu alfabetizare media. Practic nu vrem să învățăm despre cum apeși pe butonul cu care deschizi aplicația, ci despre cum tu ești produsul, când aplicația e gratuită.
Pe aceste cuvinte cheie sunt două principii pe care le susținem din toată inima, atât în reglementarea educației media, cât și în practică:
Neutralitatea tehnologică.
Educația media reală trebuie să NU promoveze o firmă sau alta, un serviciu sau altul sau o tehnologie anume. E crucial să învățăm despre editoare de texte, nu Word. Despre motoare de căutare, nu Google. Despre cum funcționează un LLM, nu despre ChatGPT. Și sa învățăm că există alternative tehnologice pentru orice.
De aceea, nu trebuie să includem nici termeni ca „AI” în textul legii, ci doar principiul crucial că educația media trebuie să plece de la neutralitate tehnologică.
Asta contează și în practică. Altcineva din dezbatere a subliniat bine: Nu antropomorfizați AI-ul, pentru că și copiii vor face la fel. Nu, AI-ul nu gândește. Nu, AI-ul nu știe. AI-ul doar îți dă niște cuvinte după un algoritm probabilistic. Tu le dai valoare de răspuns bun. Sau deștept.
-
Al doilea principiu important de pus in lege:
Suveranitatea digitală
Educația meda trebuie să fie creată pe un sistem tehnologic suveran. De aceea, rolul statului e important, pentru că el ar trebui să vrea să promoveze în rândul cetățenilor valorile supreme din art. 1 din Constituție: demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane.
În practică, principiul din lege s-ar traduce printr-o educație media furnizată de stat, nu de niște sisteme ale Google, ChatGPT, Facebook, Microsoft sau Amazon, care au alte scopuri (atât comerciale, cât și de prelucrare a datelor personale). Unele dintre ele, după cum se vede mai clar în 2026, au și alte scopuri geopolitice.
Principiul este important și în educația media în sine, pentru că există conceptul de suveranitate digitală inclusiv la nivel individual, în care începi să te întrebi: cine are control semnificativ asupra activelor mele digitale? Și ce pot face în privința asta?
-
Experiența practică de educație media de până acum, dezvoltată de ONG-uri în ultimii 20 de ani, ne arată că educația media prinde bine ca subiect transversal. Ar fi păcat să nu învățăm asta.
Educația media poate fi inclusă și la română, engleză, geografie, istorie sau logică.
Am văzut exemple minunate: de la o dezbatere la CJI, unde un profesor de limba româna ne explica cum. inclusiv la o lecție despre Grigore Ureche, poți vorbi despre sursă și subiectivism Până la cel mai întâlnit exemplu practic pe tablele inteligente din școlile din România e prezentarea unui videoclip de pe Youtube. Ce ocazie mai bună sa te întreb cine este autorul și care este scopul lui în realizarea materialului? Sursele folosite? Dar și despre de ce primesc acele recomandări în dreapta ecranului. Și de ce fiecare primește alte recomandări?!? Sau de ce toată lumeaprimește uneori fix aceeași recomandare anume?!
De fapt, orice interacțiune cu tehnologia este o oportunitate de educație media. Trebuie doar să o vezi ca atare. Și pentru că profesorii înșiși recunosc decalajul tehnologic între ei și copii, e o ocazie perfectă de educație indirectă a profesorilor: formală prin proiecte care vorbesc de competențe, nu tehnologie în sine, sau informală, de la proprii elevi.
-
Pentru a trece de la teorie la practică, tot învățând din experiența de până acum din ONG-uri, proiectul de lege ar putea să promoveze conceptul de resurse educaționale deschise pentru educație media, ca un sistem mai facil de a promova bunele idei, legând elementele de educație media de materiile existente. Resursele educaționale în educație media deja există - doar gândindu-mă la cele pe care le știu eu direct, pot indica resursele de la MediaWise, la Centrul pentru Jurnalism Independent. De la PredauViitor de la Techsoup la Ora de Net de la Salvați Copiii. Sau cele de la ApTI, pentru niște concepte mai complexe.
Doar că ONG-urile nici nu pot și nici nu trebuie să facă scalarea națională, unde doar un proiect asumat și finanțat de Ministerul Educației poate să aibă un impact național semnificativ.
Scuza că nu avem bani nu e validă. Eu cred că, de fapt, nu avem prioritățile corecte. Dacă SRI - DIGI iau 200 de milioane de euro pentru două fraze pe o hârtie, cred că ar trebui să avem cel puțin 600 de milioane de euro pentru ceva ce ar trebui să îi intereseze pe toți cetățenii, pentru că este crucial pentru gestionarea dezinformării.
Tocmai de aceea, proiectul de lege (Pl-x nr. 60/2026) e un proiect bun, fiindcă ne pune să discutăm despre lucrurile care contează pe termen mediu și lung. Restul sunt detalii.