Impresii de conferinţă – International Conference COMMUNIA 2010
University and Cyberspace: Reshaping Knowledge Institutions for the Networked Age
Torino, 28 – 30 Iunie, 2010
Titlul conferinţei a fost prima provocare pentru mine. Mi-am zis că este o oportunitate deosebită de a ajunge să văd și să aud care este locul şi rolul universității într-o epocă a transformărilor, când tehnologia schimbă rapid viaţa economică şi socială, punând indivizii în noi situaţii. Trebuie spus că reprezentativitatea la nivelul universităţilor s-a anunţat a fi foarte mare, cu participanţi din Europa, America şi Asia, iar câteva dintre universitățile participante au nume sonore.